Atelier culinar de gogoşi şi clătite
Posted in PAROHIA ADORMIREA MAICII DOMNULUI by: Radu CopilDetalii despre întâlnire la adresa de blog:
http://adormireamaiciidomnului.wordpress.com/2012/02/23/atelierul-de-gogosi-si-clatite/
Detalii despre întâlnire la adresa de blog:
http://adormireamaiciidomnului.wordpress.com/2012/02/23/atelierul-de-gogosi-si-clatite/
Sâmbătă, 18 februarie 2012, la săniuş la Hoia au fost 13 participanţi.
Se pare că ninsoarea de dimineaţă i-a ţinut pe copii în casă. La săniuş însă, vremea a fost acceptabilă, fără ger şi căderi de zăpadă.
Ne-am dat cu sania, i-am cântat lui Cătălin la mulţi ani, am mâncat prăjituri delicioase pregătite de mama lui, ne-am energizat cu jeleuri şi am construit un om de zăpadă.
Ieşirea la pădure a fost frumoasă! Peisajul a fost încântător!
Dragi părinţi şi copii,
Mâine, sâmbătă, 18 februarie 2012, ne-am hotărât să mergem la săniuş la pădure la Hoia (pe dealul vis-a-vis de Muzeul Etnografic de pe strada Tăietura Turcului fără număr). Am mai fost acolo acum 2 ani!
Sperăm să avem mâine o zi însorită şi plăcută. S-ar putea să fie ultima şansă să mergem la săniuş, dat fiind faptul că de acum prognoza meteo pe următoarele săptămâni arată şi ploaie.
Prin urmare ne întâlnim:
- la ora 11, în faţă la Colegiul Coşbuc pentru copiii care nu au cu ce să meargă la pădure la Hoia şi pentru părinţii care au locuri libere în maşină şi vor să ne ajute cu transportul de la Coşbuc la Hoia.
- în jurul orei 12, la pădure la Hoia pentru cei care locuiesc prin apropiere sau care vin direct acolo cu maşina;
Să vă aduceţi săniile, capacele sau lopăţelele! Fiecare copil să aibă la el apă (ceai, suc, etc) şi sandvişuri (nu vom face agapă, fiecare va mânca ce va aduce de acasă!).
Părinţii pot să vină şi ei cu noi la săniuş! De asemenea, pot să îi aducă şi pe fraţii mai mici (sau mai mari) ai copiilor participanţi la program!
În funcţie de vreme şi de dispoziţia noastră, vom sta la săniuş şi jocuri de iarnă până la ora 15 sau 16!
Anunţaţi-vă prietenii! Vă aşteptăm!
PS. Câteva poze de la ultima ieşire la săniuş de la pădurea Hoia!
(1). 16 iauarie 2012 - Seară de cântece la chitară şi poezie
(2). 23 ianuarie 2012 - Cateheza: sfinţii şi examenele
(3). 30 ianuarie 2012 - Vizionare de film: La vita e bella
(4). 6 februarie 2012 - Prezentarea cărţii “Suferinţele mamei Blondina” - o martiră româncă a Siberiei
(5). 13 februarie 2012 - Atelier de împletit cruci de maşină (Camelia şi Oana)
(6). 20 februarie 2012 - Atelier de gogoşi (Corina) şi clătite (Oana); cântece la chitară şi bună dispoziţie
(7). 27 februarie 2012 - Atelier de confecţionat mărţişoare şi felicitări (Carmen)
(8). 5 martie 2012 - Discuţie tematică: despre Muntele Athos (documentar modern de 30 minute şi discuţii libere între participanţi + alte subiecte propuse de participanţi)
(9). 12 martie 2012 - Prezentare de carte (Emilia şi Alina)
(10). 19 martie 2012 - Vizionare de film (de la ora 18 la 20) şi discuţii (de la ora 20 la 21)
(11). 26 martie 2012 - Evaluare de articole şi materiale ortodoxe + slide cu poze de la prima ediţie a pelerinajului pe jos de la Iclod la Nicula
OPŢIONAL: 31 martie 2012 (sâmbătă) – pelerinaj pe jos de la Iclod la Nicula (aprox. 23 de km)
(12). 2 aprilie 2012 - Vizionare de film şi discuţii
(13). 9 aprilie 2012 - Vacanţă/Denia din Lunea Mare
Sâmbătă, 11 februarie 2012, la Clubul Copiilor au participat 18 copii.
Program:
1. Raţele şi vânătorii (cu o minge moale)
2. Regina sau Regele (Dia)
3. Liderul
4. Bomba
5. Discuţia tematică cu întrebări puse de copii pentru copii despre Mântuitorul Iisus Hristos. La discuţie a fost prezent Părintele Bogdan Marian.
6. Agapă
7. Joc de roluri de la ora 14 la 15.
Sfârşit!
Luni, 6 ianuarie 2012, la întâlnirea tinerilor din parohia Adormirea Maicii Domnului au participat 12 persoane.
La începutul programului, participanţii au propus în scris mai multe teme de discuţie pentru întâlnirile ulterioare.
Întâlnirea s-a axat în jurul cărţii “Suferinţele Mamei Blondina - o martiră a Siberiei”, a cărui prezentare s-a făcut. Fiecare tânar a primit în dar câte un exemplar al cărţii.
Întâlnirea s-a sfârşit cu o agapă, în jurul orei 21.
Lunea următoare, 13 februarie 2012, se va organiza un atelier de făcut cruci de maşină şi de gât, iar pe 20 februarie 2012, Corina ne va pregăti un atelier de făcut gogoşi. Mă gândesc că ar fi frumos dacă în timp ce creşte şi se coace aluatul, am zdrângăni câteva melodii la chitară. Ce ziceţi?
Sâmbătă, 4 februarie 2012, la Clubul Copiilor au participat 17 copii.
Program:
a) Campionat de piatră, foarfecă, hârtie
b) Concurs de “bowling” cu mingi
c) Concurs de genoflexiuni (de rezistenţă şi voinţă).
Trebuie să precizez că patru dintre copii au făcut 350 de genoflexiuni, moment în care m-am oprit eu, şi nu ei, declarându-i pe cei patru finalişti câştigători, fiindu-mi milă de picioarele lor. Oricum, cei patru au dat dovadă de multă îndârjire!
d) Test de isteţime: câte vaci trec podul!
e) discuţie tematică despre Iisus Hristos sub formă de întrebări din viaţa Mântuitorului pentru fiecare copil
f) gustărică cu suc şi dulciuri aduse de copii
g) bulgăreală în curtea şcolii / ping-pong
h) joc de rol
La ora 15, joaca supravegheată s-a terminat, pornind cu toţii spre casă. A fost o întâlnire frumoasă!
Iată un exerciţiu catehetic simplu care are ca scop conştientizarea că “toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor”.
Exerciţiul încurajează exprimarea mulţumirii pentru tot ce avem şi duce la diminuarea nemulţumirii şi frustrărilor cauzate de lucrurile pe care ni le dorim, dar care ne lipsesc.
În tabăra de iarnă de la Mărişel, într-o pauză muzicală, le-am cerut copiilor să găsească câte un motiv pentru care ar trebui să fim bucuroşi şi recunoscători lui Dumnezeu. Iată răspunsurile oferite de cei 17 copii din tabără:
1. Trăim (şi viaţa e un dar grozav)
2. Există Dumnezeu (Doamne, ce bine că eşti, ce mirare că suntem!)
3. Avem acoperiş deasupra capului, mâncare, căldură.
4. Suntem copii (şi acest lucru e un privilegiu!)
5. E vacanţă (şi e ca în rai!)
6. Ninge (în seara în care am ajuns în tabără, a început să ningă grozav de frumos!)
7. Suntem Read the rest of this entry »
Dragi copii şi părinţi,
Mâine, 4 februarie 2012, avem program obişnuit la Colegiul George Coşbuc.
Vă aşteptăm de la ora 11, ca de obicei!
Miercuri, 1 februarie 2012, de la ora 10, am participat la programul destinat copiilor din parohia “Sfântul Arhidiacon Ştefan”, din cartierul Între Lacuri.
Întâlnirile cu rol recreativ şi catehetic se desfăşoară săptămânal la subsolul bisericii. Programul se află în al doilea an de existenţă şi este coordonat de Teodora şi soţul ei Ciprian.
De data aceasta, la program au venit mai puţini copii, probabil şi datorită gerului năpraznic de afară.
Pentru întâlnire am pregătit câteva jocuri (Ascunsa cu baloane, Turnul Babel) şi o discuţie religioasă (o pildă şi o întâmplare adevărată). Agapa de sfârşit a fost pregătită de Teofana!
Toţi participanţii la program au primit în dar câte o carte religioasă la alegere şi mai multe baloane!