Archive for the ‘PAROHIA POGORAREA SFANTULUI DUH’ Category

Program parohial 9.06.2010

Posted in PAROHIA POGORAREA SFANTULUI DUH  on June 10th, 2010

Miercuri, 9 iunie 2010, a fost ultima întâlnire la programul parohial înainte de vacanţa de vară. La activităţi au participat 8 copii.

Din program au făcut parte: Concurs-prinde jucăria de pluş, Concurs-turnul de pahare şi Scaunele muzicale.

La discuţia tematică, Părintele Călin Fecioru le-a vorbit copiilor despre Cruce şi a organizat pentru ei un concurs de cunoştinţe religioase pe echipe.

A urmat apoi decernarea diplomelor de participare şi bună purtare la programul nostru. După agapă, în timpul rămas, am organizat la solicitarea copiilor un ultim joc: Prosopul.

Aceasta a fost ultima întâlnire înainte de vacanţa de vară. Vă dorim o vacanţă plăcută!

PS1. Din nefericire, poze nu avem deoarece am rămas fără aparat foto.

PS2. Săptămâna trecuta la programul organizat de Oana au participat 12 copii. Datorită lipsei de timp, nu am postat detalii despre întâlnire.

Program parohial 26.05.2010

Posted in PAROHIA POGORAREA SFANTULUI DUH  on May 28th, 2010

Miercuri, 26 mai, la programul recreativ al Bisericii Pogorârea Sfântului Duh au participat 9 copii.

Activitatea a debutat cu un concurs intitulat: Calcă balonul. Am continuat apoi cu alte 3 jocuri: Dirijorul, Ce poţi şi ce nu poţi duce pe o insulă, Bowling pe echipe.

Programul muzical s-a desfăşurat sub forma unui joc numit Scaunele muzicale.

Discuţia tematică s-a intitulat “Bogăţie şi sărăcie”. Copiii au ascultat 2 pilde despre cât de bogaţi suntem de fapt, chiar dacă nu ne prea gândim la asta.

După agapa de sfârşit, am ieşit la puţină joacă în curtea Bisericii.

Pănă data viitoare, o săptămână frumoasă!

Program parohial 19.05.2010

Posted in PAROHIA POGORAREA SFANTULUI DUH  on May 20th, 2010

Miercuri, 19 mai, la programul recreativ au participat 9 copii. Programul a început cu un concurs de echipă, intitulat Cursa Bucătarilor.

Au urmat si alte jocuri: Bomba, Pisicuţa bolnavă şi Fripta.

După atâta joacă, cântecele la chitară au venit. Am cântat: Elefantul, Scoica de mare, Bicicleta, The lion sleeps tonight, Andrii Popa.

La discuţia tematică, copiii au ascultat două întâmplări: cu un evadat care făcând un bine cuiva, lui şi-a făcut bine şi cu un om care înşelând pe cineva, de fapt, s-a înşelat pe el singur. A urmat apoi şi gustărica de sfârşit.

Ne vedem miercurea viitoare!

Program parohial 12.05.2010

Posted in PAROHIA POGORAREA SFANTULUI DUH  on May 14th, 2010

Miercuri, 12 mai, la programul parohial au participat 7 copii.

Din programul recreativ au făcut parte: mâţa, proverbele mimate, asemănări şi deosebiri şi eşarfa. După joacă, Părintele Claudiu le-a cântat copiilor la chitară şi le-a povestit două întâmplări frumoase.

Programul s-a sfârşit cu obişnuita gustare.

Vă aşteptăm miercurea viitoare!

PROGRAM PAROHIAL

Posted in PAROHIA POGORAREA SFANTULUI DUH  on May 11th, 2010

Miercuri, 5 mai 2010, la programul parohial au participat 10 copii.

Din programul recreativ au făcut parte 4 jocuri: Eşarfa, Comoara Dragonului, Hoţul şi Poliţistul şi Pălmici. Jocurile au fost pe placul copiilor, desfăşurându-se cu multă voioşie.

După jocuri, au urmat cântecele la chitară, unde fetele au cântat cu multă însufleţire. La discuţia tematică, cei zece participanţi au aflat despre viaţa şi pătimirile Sfintei Mare Muceniţe Irina.

Înainte de plecare, copiii au luat parte la mica agapă de sfârşit.

Vă aşteptăm miercuri, 12 mai, la o altă întâlnire!

Program parohial

Posted in PAROHIA POGORAREA SFANTULUI DUH  on May 5th, 2010

La ultimele două întâlniri de la Biserica Pogorârea Sfântului Duh au participat aproximativ 10 copii. Programul a fost obişnuit cu jocuri, cântece la chitară, discuţie tematică religioasă şi agapă.

Miercuri, 21 aprilie, întregul programul a fost coordonat de Oana Băilă. Ea le-a vorbit copiilor despre Sfântul Nectarie de Eghina (scrisoarea sa de copil către Dumnezeu şi o arătare a sa la câţiva ani după adormire).

Miercuri, 28 aprilie, la program a participat şi un reporter de la Radio România Actualităţi. La discuţie copiii au aflat pe scurt viaţa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi minunata întâmplare petrecută unui copil la o biserică a Sfântului Gheorghe, intitulată “Cât preţuieşte o plăcintă?”.

Azi, 5 mai 2010, de la ora 18, îi aşteptăm pe toţi copiii doritori (8 şi 15 ani) la o nouă întâlnire!

Program parohial 14.04.2010

Posted in PAROHIA POGORAREA SFANTULUI DUH  on April 15th, 2010

Miercuri seara, la programul recreativ şi religios de la Biserica Pogorârea Sfântului Duh au participat 11 persoane.

Din program au făcut parte mai multe jocuri organizate de Oana: Joc de cunoaştere, Tic tac, Săbiuţa, Ceasul Tic tac boom, Cuvântul tuturor, Concurs cu baloane. Spre sfârşit am cântat la chitară şi am gustat din dulciurile aduse de copii.

Vă aşteptăm miercurea viitoare la o nouă întâlnire!

Anunt parohial

Posted in PAROHIA POGORAREA SFANTULUI DUH  on April 13th, 2010

Miercuri, 14 aprilie 2010, de la ora 18:00 vă aşteptăm la programul Bisericii Pogorârea Sfântului Duh din Zorilor. Oana va organiza jocurile şi va ţine discuţia tematică.

Nu uitaţi să aduceţi câte ceva pentru gustarea de sfârşit!

Anunt program parohial

Posted in PAROHIA POGORAREA SFANTULUI DUH  on April 7th, 2010

Hristos a înviat, copii!

Vă aşteptăm diseară (7 aprilie) la vizionarea filmului Prinţul Caspian, partea a doua a Cronicilor din Narnia.

Filmul va începe de la ora 18:10 şi durează până la ora 21:00. Proiectarea filmului are loc la Biserica Pogorârea Sfântului Duh din cartierul Zorilor.

Oricine e binevenit! Chemaţi-vă prietenii la film!

Program parohial 31.04.2010

Posted in PAROHIA POGORAREA SFANTULUI DUH  on April 1st, 2010

Miercuri, la seara de film organizată la Biserica “Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul Zorilor au participat 29 de copii. După un început mai greoi, cu probleme tehnice, am vizionat filmul Leul, Vrăjitoarea şi Dulapul.

Filmul a fost pe placul copiilor. Aceştia şi-au exprimat dorinţa ca miercurea următoare să vizioneze şi partea a II-a a Cronicilor din Narnia, Prinţul Caspian.

Iată câteva secvenţe din Prinţul Caspian: