Puterea Binecuvântării
Eu am terminat liceul de muzica (in alba iulia) si ma pregateam sa dau admitere la conservator aici in CJ.
Iar pentru admitere imi pregatisem tot, cu exceptia gamelor (trebuiau facute niste piese anume si vreo 18 game, fiecare gama avand 3 variante de executie).
Si cu doua zile inainte de admitere, mi-am sunat duhovnicul si i-am spus ca am fost lenes si ca nu am invatat decat o gama din toate cele 18 si ca mai mult ca sigur voi fi depunctat si voi avea probleme ca nu are cum sa imi pice fix gama aia. Mai in gluma mai in serios, duhovicul a zis: “Gama aia sa iti pice!”. Eu am ras, stiam ca asa ceva e imposibil.
Si a venit ziua cu admiterea, m-am dus in fata comisiei si m-am dus sa trag la sorti una dintre game. Toate gamele erau scrise pe biletele si erau cu scrisul in jos sa nu se vada. Practic eu nu aveam de unde sa stiu ce trag la sorti si nici nu puteam trisa ca eram chiar in fata comisiei.
Aveam o gramada de emotii. Am pus mana pe un biletel, nu l-am ridicat DEOARECE pe moment m-a strafulgerat un gand si am zis hai sa le amestec intai, apoi sa ridic. Le-am amestecat si am ridicat alt biletel.
Cand l-am citit am ramas blocat: era fix gama care o stiam, singura si unica invatata de mine pentru acea admitere. Profesorul meu de chitara care era in comisie m-a intrebat direct: o stii?
Eu am inceput sa rad in fata lui si in fata comisiei si am raspuns ”e singura care o stiu”. Se uita toata comisia la mine cat de dus cu pluta sunt.
Apoi am cantat acea gama si ce mai aveam de cantat, dar imi cantam repertoriul in hohote de ras, pe care cu greu mi le stapaneam. Nu imi venea sa cred ca fix acea gama am ridicat-o, singura care o stiam.
Cand am iesit de la examen, mi-am sunat repede duhovnicul si i-am spus despre ce mi s-a intamplat. Am ras amandoi. Cred ca a fost mult prea ingaduitor Dumnezeu cu un lenes ca mine.
A fost o admitere frumoasa 
PS. Mărturia de mai sus nu încurajează tânjeala (ştiţi cu toţii că lenea e una din cele 7 patimi de căpătâi ale sufletului omenesc), ci evidenţiază bunătatea şi puterea lui Dumnezeu care ne poate scoate din orice fel de greutăţi ale vieţii şi chiar belele în care singuri am intrat, ocrotirea dumnezeiască de care se bucură cei ce au duhovnic, smerenia lui Dumnezeu care împlineşte cu râvnă cuvântul duhovnicului pentru ucenic, puterea ascultării de duhovnic (ar fi putut uşor deznădăjdui şi refuza participarea la examen că oricum n-avea rost să încerce), întărirea în credinţă (examenele trec, credinţa rămâne), etc.
În acelaşi timp, nu pot să nu mă gândesc că întâmplarea de mai sus e un bun exemplu pentru modul în care se cuvine să abordăm arta: cu câtă voioşie, entuziam şi însufleţire trebuie să fi interpretat tânărul nostru piesa muzicală! I-o fi plăcut lui Dumnezeu cum a cântat!
