Archive for the ‘CLUBUL COPIILOR’ Category

Despre Clubul Copiilor

Posted in CLUBUL COPIILOR  on July 1st, 2010

Clubul Copiilor - prin ochii unui copil

“Sunt un copil ca oricare altul şi îmi place să fac multe lucruri. Dar nicăieri nu e ca la Clubul Copiilor! E o lume în care simţi cu adevărat că eşti copil. Acolo nu numai că înveţi lucruri interesante, dar înveţi să lucrezi în echipă. Eu, ca şi copil spun, întotdeauna aştept cu nerăbdare ziua de sâmbătă.

Să ştiţi că jocurile amuzante şi distractive nu sunt singurele activităţi. Discuţiile pe care le-am auzit până acum îmi trezesc interesul şi m-au ajutat foarte mult: am învăţat atâtea lucruri despre Dumnezeu! Când sunt la Club parcă mai uit de problemele de acasă şi ale mele personale.

Voluntarii sunt exemplu nostru ideal. Deşi sunt adulţi, ei chiar ştiu în unele momente să devină copii. Cel mai mult îmi place la ei că ne înţeleg aşteptările noastre de copii.

La acest Club învăţăm cum ar trebui să ne purtăm tot timpul. Nu cred că este corect să se numească „club”, deoarece toţi copiii sunt primiţi cu dragoste acolo. Cred că s-ar potrivi mai bine „Lumea copiilor” pentru că oricărui copil i-ar plăcea în acest loc.”

Notă: Autorul compunerii este unul dintre participanţii veterani ai Clubului de Copii ASCOR

MULTUMIRI

Posted in CLUBUL COPIILOR  on June 25th, 2010

Aducem mulţumiri tuturor celor care au participat (voluntari şi copii), au contribuit la programul “Clubul Copiilor” sau ne-au încurajat de-a lungul timpului.

Mulţumim în mod deosebit conducerii Colegiului Naţional “George Coşbuc” pentru bunăvoinţa de a găzdui acest program recreativ şi educativ destinat elevilor.

Mulţumim Consiliului Local şi Primăriei Cluj-Napoca pentru sprijinul financiar acordat în realizarea programului.

Tuturor le dorim spor în toate şi ajutor de la Bunul Dumnezeu!

Clubul Copiilor

Posted in CLUBUL COPIILOR  on June 24th, 2010

După cum am anunţat, la sfârşitul programului nostru recreativ şi educativ, am avut 4 zile de vacanţă la Clubul Copiilor. Sâmbătă, în prima zi de vacanţă şcolară, la program au participat 12 copii, luni 13, marţi 15, iar miercuri 17 copii.

Joi, la ediţia de sfârşit, au participat 18 copii. Programul a debutat cu un campionat de ping-pong. La băieţi, câştigător a fost Darius, iar la fete, învingătoare a fost Dia.

Toţi copiii prezenţi la întâlnire au primit diplome de participare. De asemenea, a fost anunţat punctajul final obţinut de fiecare copil în parte (prezenţă, purtare, implicare în program), pe baza căruia au fost acordate celei trei premii mari “Un loc gratuit în taberele de vară ASCOR”.

Cei trei copii care au câştigat un loc gratuit în taberele de vară ASCOR sunt: Tavi Udrea cu 71 de puncte (fără nici o absenţă la cele 28 de întâlniri punctate), Dia Horea cu 70 de puncte (cu o singură absenţă din 28 de întâlniri) şi Ana-Maria Banciu cu 62 de puncte (cu 23 de prezenţe).

Au fost acordate încă două distincţii speciale, constând în câte o carte religioasă. Cei doi participanţi premiaţi au fost: Cristi Mureşan (pentru comportament onorabil şi frecvenţă constantă) şi Vanesa Imreh (pentru hărnicie şi comportament).

De acum înainte, Clubul Copiilor intră în vacanţă. Până la reluarea lui, tuturor copiilor, le dorim o vacanţă frumoasă şi activă!

Clubul Copiilor 15.05.2010

Posted in CLUBUL COPIILOR  on May 20th, 2010

Sâmbătă, 15 mai, la Clubul Copiilor au participat 14 copii. Pentru început, fiind mulţi băieţi, am ieşit la fotbal.

După fotbal, am jucat cu toţii: Ce poţi duce şi ce nu poţi duce pe o insulă; luna politicoasă şi mimarea proverbelor.

Am cântat apoi la chitară şi am povestit două întâmplări despre puterea rugăciunii. După agapă, copiii au rămas la joacă supravegheată până spre ora 16.

Clubul Copiilor 8.05.2010

Posted in CLUBUL COPIILOR  on May 11th, 2010

Sâmbătă, 8 mai, la programul Clubului de Copii au participat 22 de copii. Având parte de o vreme însorită şi plăcută, programul de jocuri a fost organizat în curtea Colegiului Coşbuc.

Din program au făcut parte jocurile: Castel, Raţele şi Vânătorii, Hoţul şi Poliţistul. La sfârşit, înainte de a intra în sala de sport pentru cântece, discuţie şi agapă, fetele au jucat voley, iar băieţii au jucat o partidă de fotbal.

După cântecele la chitară, a urmat o mică discuţie despre povestea adevărată a unei doctoriţe, care în urma unui accident groaznic, a supravieţuit în mod miraculos. În timpul comei de gradul III, suferindei i-a fost dat să vadă un loc minunat, şi anume raiul după părerea vrednică de crezare a Părintelui Adrian Făgeţeanu.

Până la ora 18, copiii au rămas la joacă supravegheată. A fost o întâlnire frumoasă!

Clubul Copiilor 1.05.2010

Posted in CLUBUL COPIILOR  on May 11th, 2010

Sâmbătă, 1 mai 2010, Clubul Copiilor a ieşit la picnic la Făget. Deşi credeam că mulţi dintre copii vor fi plecaţi împreună cu părinţii de 1 mai, la picnic au venit 15 copii.

Împreună cu cei 5 studenţi de la ASCOR, ieşirea s-a dovedit a fi o idee grozavă. Responsabili de această întâlnire au fost Mădălina şi Mihai.

Pentru copii au fost pregătite mai multe jocuri: Balonul călător, Eşarfa, Cursa bucătarilor, Cursa în mâini, Lupta cu odgonul.

N-au lipsit nici cântecele pentru copii, acompaniate la chitară de Mihai. Discuţia tematică s-a desfăşurat în jurul unei delicioase agape. Astfel, fiecare participant a povestit câte o pildă sau întâmplare religioasă care l-a impresionat în mod deosebit.

Cu un soare strălucitor, cu verdeaţă frumos mirositoare, cu jocuri distractive, cu multă voie bună alături de prietenii de la Club, acest 1 mai va rămâne pentru copii o amintire frumoasă de-a lungul timpului. Nu pentru mult timp, deoarece de îndată ce vremea bună se va ivi, Clubul Copiilor se va pregăti iar de o ieşire în aer liber, în natura atât de odihnitoare pentru suflet.

Clubul Copiilor 24.04.2010

Posted in CLUBUL COPIILOR  on May 11th, 2010

Sâmbătă, 24 aprilie 2010, la Clubul Copiilor au participat 22 de copii.

Programul recreativ a fost alcătuit din trei jocuri de echipă: baloanele aeriene, eşarfa şi concurs de reacţie şi rapiditate.

La discuţia tematică, copiii au aflat viaţa şi chinurile îndurate de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe pentru dragostea lui Hristos.

După agapa de sfârşit, copiii au stat la joacă supravegheată până la ora 16, când a sosit ora de plecare acasă.

Clubul Copiilor 17.04.2010

Posted in CLUBUL COPIILOR  on April 20th, 2010

Sâmbătă, 17 martie 2010, la Clubul Copiilor Ascor au participat 18 copii şi 2 voluntari.

La începutul programului, fiind vreme frumoasă, băieţii au ieşit în curtea Colegiului la fotbal, iar fetele la badmington.

Apoi, toţi copiii au participat la jocurile din program: Tic tac, Câte 1,2,3 şi Bomba.

(more…)

Clubul Copiilor 10.04.2010

Posted in CLUBUL COPIILOR  on April 13th, 2010

Sâmbătă, 10 aprilie 2010, după mica vacanţă de Paşti, Clubul Copiilor şi-a reluat activitatea la Colegiul Naţional George Coşbuc. Cu toate că afară a fost o vreme ploioasă, la program au venit 14 copii.

Programul de joacă a inclus: săbiuţa, seriozitate actoricească, ghicitorul şi căutarea contracronometru a unui obiect ascuns:

(more…)

Clubul Copiilor 27.03.2010

Posted in CLUBUL COPIILOR  on March 31st, 2010

Sâmbătă, 27 martie 2010, am avut program de exterior la Clubul Copiilor de la ora 12:00 la ora 16:00. La activităţi au participat 18 copii. În curtea liceului Coşbuc, am jucat pe echipe: mâţa, căciula, fotbal.

După joacă, am intrat în sala de sport unde s-a ţinut discuţia tematică şi gustarea. Discuţia s-a axat pe importanţa zilelor de Sâmbăta lui Lazăr, Miercurea Mare, Vinerea Mare şi Duminica Învierii.

A urmat apoi joaca de bună voie pâna la ora 16:00: multe runde de ping-pong american şi alte jocuri.

Lipsa pozelor se datorează neatenţiei mele: am uitat aparatul foto acasă.

În Sâmbăta Mare (3 aprilie) nu vom avea program la Clubul Copiilor, urmând să ne întâlnim la sfârşitul vacanţei voastre în Sâmbăta Luminată (10 aprilie)!

Până atunci, vă doresc ca lumina Învierii să ajungă şi la voi! Vacanţă plăcută!

Hristos a înviat!