Pelerinaj de mărturisire a credinţei şi de cinstire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu organizat de ASCOR Cluj în postul Sfintelor Paşti

La început de aprilie vremea încă tărăgăna să alinte cu prieteneasca-i căldură şi cu zilele însorite de primăvară mult aşteptată. Dimpotrivă, de parcă iarna nici nu avea de gând să se retragă elegant până la un nou an, când ar fi putut să-şi exercite din plin drepturile de regină a crivăţului şi a gerului… Pe un vânt tăietor de respiraţie, care încorseta orice făptură vie, un grup de 36 de persoane a pornit pe jos într-un pelerinaj de o zi din comuna Iclod spre Mânăstirea Nicula. Norii ameninţători şi rafalele dezlănţuite nu i-au speriat, nici nu i-au întors din drum pe pelerinii hotărâţi să ajungă la mănăstirea din apropierea oraşului Gherla, unde Maica Domnului îi aşteaptă pe toţi să-i miluiască şi să-i odihnească.

Iniţiativa organizării acestui itinerar de peregrinare a venit din partea lui Radu Copil, membru ASCOR şi coordonator de tineret la Arhiepiscopia Clujului, care a ţinut cu tot dinadinsul ca în timpul Postului Mare a Sfintelor Paşti să se meargă într-un pelerinaj pe jos la o mânăstire din eparhia Clujului. Traseul ales reprezenta aproximativ 23 de kilometri din localitatea Iclod până la mănăstirea Nicula şi de la mănăstire înapoi spre Gherla. Întrucât în timpul postului Adormirii Maicii Domnului ASCOR Cluj organizează tabăra de vară pentru tineri, niciodată nu s-a putut lua parte în mod organizat la pelerinajul tradiţional realizat în preajma zilei de 15 august. Iată de ce, ziua imediat următoare de după Slujba Imnului Acatist s-a dovedit a fi potrivită pentru a demara un „maraton” al mărturisirii dedicat Ocrotitoarei tuturor creştinilor. Aşadar, pe o vreme tulbure şi vântoasă, tinerii au evadat din mreaja grijilor şi a planificărilor, mergând la pas domol cu icoane la gât, cântând cu bucurie tropare şi având credinţa nezdruncinată că slăvirea Apărătoarei Doamne printr-o mică jertfă merită tot efortul şi osteneala.

Comuna Iclod – închinare la mormântul Părintelui Luca, pictorul icoanei Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Nicula

Localitatea Iclod a fost aleasă pentru că aici a fost paroh în vremurile de demult preotul Luca, care a pictat Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Nicula. Primul popas a fost la Biserica din lemn a satului, monument istoric aflat momentan în restaurare. După ce s-au închinat şi au avut un pic de răgaz să-şi plimbe ochiul pe obiectele de cult – acum doar nişte „exponate” care aduc aminte de frumuseţea slujbelor de odinioară, de Lumina Lină care în prezent apune doar peste icoanele prăfuite şi peste stranele mute şi încovoiate de ani-, ceata de tineri, oarecum întristaţi de priveliştea unei biserici care nu mai adăposteşte bucuria comuniunii întru Mântuitorul Hristos, a închinat Maicii Domnului imnul „Apărătoare Doamnă”. În curtea din spatele bisericii, în faţa a mai multor cruci de morminte, pelerinii au cântat „Cu Sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletele adormiţilor robilor tăi” celui care s-a învrednicit de un asemenea dar, lăsând moştenire neamului românesc o comoară în jurul căreia se adună şuvoaie de credincioşi. Mulţumiţi că i-au dat bineţe Părintelui Luca din Iclod, peregrinii şi-au continuat bucuroşi pelerinajul spre destinaţia finală.

Drumul nu părea să-i sperie pe râvnitorii de osteneală, iar vântul care aparent le stătea împotrivă, s-a dovedit a le fi uneori de mare ajutor. Atunci când ritmul scădea, iar oboseala îşi făcea stingher apariţia, vântul intervenea prieteneşte şi îi mâna cu zor din spate, oferindu-le parcă forţe noi. Printr-o minunată orânduire, ploaia dădea târcoale, dar nicidecum nu se încumeta să îşi reverse belşugul de apă peste stoicii drumeţi. Adesea, norii rămâneau în urmă, iar în faţă soarele scotea pe furiş câte o rază, suficient cât să înlăture frica de o iminentă furtună ce ar fi putut zgribuli chipurile pelerinilor.

Descoperirea oraşului Gherla ca o importantă destinaţie pentru pelerinaje

Ca o oază râvnită, Gherla se vedea din depărtare, însă asfaltul măsurat în zece kilometri înştiinţa că iluzia apropierii trebuia îndepărtată, iar trezvia şi voiciunea parcurgerii căii prestabilite trebuia să rămână aceeaşi ca la început. Din poveste în glumă, din amintiri în relatări despre convertiri minunate, dintr-o dată drumul s-a scurtat, călătorii ajungând în oraşul care pentru câteva ore a devenit un nesecat izvor de locuri minunate ale Ortodoxiei, cu atât mai valoros, cu cât la fel ca şi la Aiud, în Gherla se aud şi se simt peste decenii glasurile martorilor mărturisitori martiri ce au fost muceniciţi în penitenciarul din oraş, iar mai apoi au fost aruncaţi în gropi comune la periferii de urbe.

Parcurgând centrul oraşului, troparele şi cântările în cinstea Maicii Domnului s-au înteţit. Ghidaţi de Tudor şi de alţi cunoscători ai oraşului, tinerii au făcut câteva popasuri ce le-a dat prilejul să descopere locurile Ortodoxiei din oraş. Monumentul sculptat în lemn şi înălţat în faţa maternităţii, la baza căruia sunt scrise o poezie şi cuvintele „Mamă, mamă, lasă-mă să trăiesc”, închinat mamelor şi copiilor avortaţi a produs emoţii şi a zguduit sufletele juvenile. Un al doilea moment de respiro a fost la Biserica Adormirii Maicii Domnului, unde pelerinii au fost întâmpinaţi cu drag de Părintele paroh, Florin Ciciovean. Mare a fost bucuria tuturor la plecare, sprinteneală generată de constatarea că în timpul închinării în biserică, afară un nor îşi scuturase bine de tot straiele, astfel încât curtea locaşului sfânt şi strada erau proaspăt ornate cu oglinzi de apă. Văzând purtarea de grijă a lui Dumnezeu, acum zglobiii călători au pornit cu picioare vesele spre următoarea destinaţie.

Sfântul Mina şi Sfânta Cuvioasa Parascheva, precum şi toţi Sfinţii Români, ocrotitorii Bisericii unde slujeşte părintele Petru Băgăcian, i-au întâlnit cu multă căldură pe peregrinii clujeni. Bucuros de prezenţa celor din ASCOR, părintele Petru a ţinut să povestească despre locaşul sfânt ridicat doar cu mila lui Dumnezeu prin oamenii de bună credinţă care au contribuit cu donaţii semnificative şi cu ajutorul Sfinţilor care interveneau atunci când părea că nu mai este nici o soluţie de a merge mai departe. La despărţire, părintele Petru a scos din altar moaştele Sfântului Nectarie, Sfântului Mina şi Sfântului Ioan Rusul, oferindu-le tinerilor spre închinare. De asemenea, studenţii au primit în dar şi câte un acatist cu Maica Domnului – „Sporirea Minţii”.

Drumul spre mănăstirea Nicula – urcuş duhovnicesc pentru cinstirea Împărătesei Cerurilor şi a Pământului

Indicatorul arăta şapte kilometri până la Nicula, iar ceasul cerea insistent ca distanţa să fie parcursă în cel mult 75 de minute. Mânaţi din spate şi de ploaie, pasul devenea din ce în ce mai alert. Cu toate acestea, a fost timp de un popas de o extraordinară încărcătură duhovnicească. Tudor a ţinut să le arate doritorilor de a cunoaşte vieţile sfinţilor români locul unde mucenicii din închisorile comuniste au fost îngropaţi fără cruci şi fără sicrie. Trupurile schingiute, aruncate în gropi comune pentru ca nimeni să nu îşi aducă aminte de jertfa lor, vorbesc astăzi cu îndrăzneală tuturor ce vor să asculte. Dovadă este faptul că oseminte de care oamenii se minunează au apărut la suprafaţă, iar un mare părinte grec, Marcu Manolis, călcând pe acest pământ al suferinţei a spus că românii nu ştiu ce comori ascund împrejurimile Gherlei.

Încălziţi de rugăciunile sfinţilor români, dar şi de soarele care spre sfârşitul zilei nu înceta să îşi manifeste generozitatea, luptându-se crâncen cu masele de aer rece, tinerii aveau ultimul test de trecut: serpentinele ostentative din imediata apropiere a mănăstirii Nicula. Nimic mai uşor pentru Marius, tânăr nevăzător care a demonstrat abilităţi excepţionale de rezistenţă şi tenacitate pe tot parcursul pelerinajului, dar mai ales în provocatorul urcuş de final. De asemenea, două brave adolescente, Dia şi Marinela de la Clubul Copiilor, au dat tonul allegro pe ultima sută de metri, radiind de entuziasm şi vivacitate molipsitoare.

Precum întregul traseul a fost o binecuvântare şi o minune continuă, aşa a fost şi întâlnirea cu Maica Domnului de la Nicula. La poarta mânăstirii primii pelerini au ajuns cu câteva minute înainte de începerea vecernei. Icoana spre care pelerinii plecau din Cluj pentru a i se închina era coborâtă, aşteptându-i parcă. Cu două minute dacă ar fi ajuns mai târziu în biserica mânăstirii, n-ar mai fi putut să i se închine, ci cel mult să o privească cum stă măreaţă în mijlocul catapetesmei. În tihnă şi cu recunoştinţă ei s-au recules în rugăciune tainică în faţa Preasfintei Născătorei de Dumnezeu, mulţumindu-i pentru darurile acelei zile şi pentru că i-a învrednicit să ajungă la destinaţie fără incidente, dar mai ales, în timpul scontat.

La vecernie, unii mărşăluitori pentru credinţă s-au încăpăţânat să stea în picioare, ignorând discret pretenţiile trupului care îşi cerea dreptul la odihnă. Chiar dacă nu a fost posibil să se bucure de toată vecernia, datorită timpului relativ scurt avut la dispoziţie, una dintre tinere a remarcat frumos că a fost o slujbă binemeritată. În trapeza mânăstirii, peregrinii au fost ospătaţi cu bucate alese pregătite cu dragoste de către monahii responsabili de bucătărie. Deoarece la întoarcere aceeaşi 7 km trebuiau să fie traversaţi în cele 75 de minute, grupul a pornit însufleţit spre gara din Gherla pentru a prinde ultimul tren spre Cluj.

Înfriguraţi de răcoarea serii, dar învioraţi sufleteşte, călătorii au constat cu bucurie mare că Apărătoarea Doamnă a intervenit minunat încă o dată. Pornind spre drumul de întoarcere, în timp ce oboseala începea să îşi spună cuvântul, pelerinii s-au aciuat faţă în faţă cu călugării bucătari de la Nicula care, pe loc s-au hotărât să îi urce în camionetă, facilitându-le parcurgerea distanţei rămase în doar câteva minute. În timp ce al doilea transport de pelerini trebuia să ajungă, o parte din neostoiţii de frumos ortodox a avut răgazul de a asculta câteva cuvinte duhovniceşti şi de a da o tură pe căluşeii parcului. Aşa, ca bucuria să fie deplină pentru copiii Maicii Domnului!

Privind în urmă, se poate doar spune: „Slavă Ţie, Doamne”, iar cu gândul la viitor, o singură dorinţă zvâcneşte: „Dă Doamne” iar să fie!

Articol publicat în Foaia Filocalică, supliment al Revistei Renaşterea, scris de Tatiana Onilov, consilier cultural ASCOR