Posts made in January, 2011

Clubul Copiilor 29.01.2011

Sâmbătă, 29 ianuarie 2011, în prima zi de vacanţă la Clubul Copiilor s-au adunat 17 copii şi 2 voluntari din ASCOR. Ne-am jucat: fotbal de interior, dar şi de exterior în curtea Colegiului, americana, raţele şi vânătorii. După cântecele la chitară, copiii au povestit impresiile lor despre viaţa Sfântului Mucenic Eustatie Plachida, relatată la întâlnirea precedentă. Am plecat spre casă târziu, după ora...

Read More

Clubul Copiilor 22.01.2011

Număr record de copii la Clubul Copiilor în acest an şcolar: 24. Oare ninsoarea să-i fi adus? Profitând de belşugul de zăpadă din Curtea Colegiului, am ieşit afară pentru jocuri: lupta cu odgonul, bulgăreală pe echipe de la distanţă, capturează steagul (în cazul nostru mingea). Apoi, băieţii (alături de Mihaela şi Marinela, două jucătoare profesioniste când vine vorba de fotbal) au început o partidă amicală de fotbal de tot hazul (în mare parte...

Read More

Clubul Copiilor 15.01.2011

Sâmbătă, 15 ianuarie 2010, la prima întâlnire de anul acesta de la Clubul Copiilor au participat 18 copii. Reluarea programului s-a făcut cu bucurie multă şi joacă pe măsură. După ce s-au anunţat veştile, am trecut la jocuri: campionat de piatră, foarfecă, hârtie, concurs pe echipe de spart baloane, booz-feez cu schimbarea direcţiei (joc de concentrare) şi 1,2,3 la perete stai (joc strategic de echipă). Discuţia tematică s-a purtat în jurul...

Read More

ANUNT CLUBUL COPIILOR

Dragi copii, La Clubul Copiilor prelungim vacanta pana saptamana viitoare. Nu stiu daca va bucurati sau va intristati, dar stiu sigur ca voua va plac vacantele. Asadar, maine, 8 ianuarie 2011, nu vom avea intalnire la Clubul Copiilor deoarece sunt plecat din Cluj la Satu-Mare. Prima intalnire la Clubul Copiilor va fi sambata viitoare, pe 15 ianuarie 2011. PS. Anul 2010 l-am incheiat cu iesirea la sanius de la Colina, cartierul Manastur. In luna...

Read More

January 2011
M T W T F S S
« Dec   Feb »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31