CLUBUL COPIILOR 21.11.2009

Posted in CLUBUL COPIILOR  by: Radu Copil
November 25th, 2009

Sâmbătă, 21 noiembrie 2009, de sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, Clubul Copiilor a plecat în pelerinaj pe Valea Arieşului la Mânăstirea Lupşa şi la Biserica-Monument Râpa Robilor de la Aiud. Participanţii: 17 copii, 8 voluntari din ASCOR şi 2 părinţi.

La Mânăstirea Lupşa am participat cu toţii la Sfânta Liturghie. Copiii au stat cuminţi şi tăcuţi la Liturghie ca nişte oameni mari. Am apreciat efortul lor şi am fost mândru de ei!

După slujbă, am primit colivă şi am păpat mâncarica adusă de acasă. După ce am trecut pe la pangar (unde, acum ştim siguri că, sunt bombonele pentru copiii vizitatori), ne-am plimbat prin păduricea mânăstirii, unde am speriat o veveriţă şi ne-am jucat.

Ne-am închinat apoi în biserica de lemn a mânăstirii, veche de mai bine de 500 de ani (mai exact din 1429). Aici, un monah luminos ne-a relatat pe scurt istoria bisericii. Am plecat bucuroşi la microbus.

Spre seară am ajuns la Aiud. Am vizitat monumentul închinat eroilor prigoniţi pentru dragostea de Dumnezeu şi ţară. O maică le-a povestit copiilor despre viaţa în închisorile comuniste.

Ne-am închinat apoi, fiecare făcând 6 metanii mari, la moaştele sfinţilor de la Aiud păstrate în osuarul Bisericii. Maica ne-a spus şi despre minunile care se fac cu rugăciunile sfinţilor martiri de la Aiud. Fiecare dintre noi a primit o iconiţă şi o sticluţă cu ulei. Mulţumim pentru toate!

Am pornit spre casă bucuroşi că am avut parte de o zi minunată! Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

PS. Fiind o întâlnire specială, de toată ziua, participanţii au primit fiecare câte 4 puncte.

PS. Sâmbăta ce vine, 28 noiembrie 2009, avem program obişnuit la Coşbuc de la ora 11.

PS. Nu uitaţi de compuneri pentru un bonus de 2 puncte!

Leave a Reply

 

Navigation: