Sâmbătă, 24 octombrie 2009, la prima întâlnire de la Clubul Copiilor de anul acesta, au participat 21 de persoane, dintre care 16 au fost copii, iar 5 voluntari din ASCOR.

Copiii au aflat despre activităţile pe care le vom organiza anul acesta la Clubul Copiilor şi despre cele trei premii mari care vor fi acordate în luna iunie, şi anume trei locuri gratuite în taberele de vară ASCOR.

Programul a debutat cu prezentarea unui slideshow cu poze de la activităţile Clubului de anul trecut. Copiii au vizionat şi alte două slideshow-uri cu poze din taberele de vară ASCOR.

Distracţia a început cu o sarcină de grup pentru băieţi, iar apoi şi pentru fete. Stând în cerc, participanţii trebuiau să stea fiecare pe genunchii celui din spate şi aşa să se susţină unul pe altul, urmând a face 5 paşi împreună.

Următorul joc pe listă a fost “Actorul silenţios”. S-a mimat o acţiune pentru copii de patru ori. Iar la sfârşit, Alexandra ne-a uimit pe toţi reuşind să ghicească cu exactitate acţiunea mimată.

“Cine lipseşte?” este un joc foarte simplu, dar extrem de util pentru exersarea memoriei. În timp ce un participant părăseşte încăperea, un copil este acoperit în întregime cu un cearceaf. Revenind în sală, participantul trebuie să numească persoana care lipseşte, ascunsă sub cearceaf.

Un alt joc a fost “Detectivii”. Darius şi Cătălin au jucat rolul detectivilor, încercând să afle toate detaliile unei poveşti. În final, chiar detectivii au fost cei care au creat povestea prin întrebările care le puneau.

Ultimul joc din program a fost construirea unui turn cât mai mare. Copiii au fost împărţiţi în echipe de câte patru, iar din pahare de unică folosinţă şi hârtii, au construit turnuri care mai de care. Cel mai mare turn a fost construit de echipe fetelor: Ana-Maria, Maria, Dia şi Maria.

Au urmat cântecele la chitară pentru copii. Am cântat Dorul, Stelele să-mi stea, Câţi şi In the jungle.

Spre sfârşitul programului, am avut parte şi de o gustare delicioasă: de sandviciuri, de dulciuri şi de salam de biscuiţi cu cremă de banane. Până la plecare, unii copii au jucat ping-pong, băieţii au ieşit la fotbal, iar noi ne-am jucat diverse jocuri.

Vă aşteptăm sâmbăta viitoare la aceeaşi oră, în acelaşi loc!