CLUBUL COPIILOR 27.06.2009

Posted in CLUBUL COPIILOR  by: Radu Copil
July 1st, 2009

Sâmbătă, 27 iunie 2009, la ultima întâlnire de la Clubul Copiilor înainte de vacanţă au participat 11 copii şi 3 studenţi din Ascor. A fost o întâlnire specială, mult aşteptată de copii, cu multe premii.

Înainte de program, copiii s-au jucat ping-pong şi bingo. Programul a debutat cu două jocuri “Cursa cu balonul” şi ” Fugi, că te prind”.

După aceste jocuri, a urmat acordarea premiilor pentru participare şi bună purtare la Clubul Copiilor.

Pentru fiecare întâlnire la care au participat, copiii au primit câte un punct pentru prezenţă şi un punct pentru bună purtare. Pentru relaţionare armonioasă sau ajutorarea celorlalţi, pentru fapte bune sau mărime de suflet, pentru atenţie la discuţii, copiii primeau puncte în plus.

Anul acesta şcolar, am avut 35 de întâlniri, din care 30 au fost punctate.

Iată premianţii:

Locul I - Premiul cel mare “O tabără de vară gratuită” a fost câştigat de Maria Necula cu 64 de puncte din 27 de prezenţe.

Locul II - Acelaşi premiu “O tabără de vară gratuită” a fost câştigat de Sorin Spătaru cu 64 de puncte din 26 de prezenţe.

Cei doi premianţi au primit şi cartea de suflet folositoare “Evanghelia pentru copii”.

Locul III, cu 57 de puncte din 27 de prezenţe, a fost ocupat de Alexandru Necula şi Paul Muntean. Ambii copii au primit cartea “Biblia pentru copii”.

Locul IV a fost câştigat de Ştefan Miron cu 56 de puncte din 24 de prezenţe, primind în dar “Evanghelia pentru copii”.

Locul V a fost împărţit de Ana-Maria Banciu şi Octavian Udrea cu 53 de puncte din 23 de prezenţe.

Şi ceilalţi copii prezenţi la această întâlnire au primit în dar o revistă ortodoxă pentru copii.

La finalul întâlnirii, am avut parte de obişnuita gustărică, care a inclus şi un salam de biscuiţi delicios, cu stafide şi nucă. După program, am rămas cu copiii în Curtea Colegiului la câteva jocuri de exterior.

De acum înainte, Clubul Copiilor întră în vacanţă, nădăjduind că odată cu noul an şcolar, Clubul să îşi reia programul recreativ şi educativ.

Tuturor, vă doresc o vacanţă de vară frumoasă!

Leave a Reply

 

Navigation: